Despre Noi
Suntem trei generații de femei cu mare drag de lucru: eu, mama și bunica. Creațiile noastre, în mare parte unicate, poartă amprenta spiritului nostru creativ. Ne definesc simplitatea și naturalețea.
Bunica maternă țesea, cosea și tricota ca majoritatea femeilor de pe vremea ei. Îmi aduc aminte războiul de țesut coborât din pod și montat în camera din față, și cadrul pentru plapumă, care ocupau aproape toată camera pe timpul iernii. Avem de toate făcute de bunica: pânză de casă, ștergare, lepedeie, fețe de masă, dantelă pentru perdele, șosete și veste de lână. Și, evident, plăpumi.
Bunica din partea tatălui era atrasă de cusăturile pe etamină: fețe de masă, fețe decorative de pernă și decoruri mărunte pentru casă care nu-și mai găsesc locul și nici logica în vremurile moderne. Ea s-a preocupat să facă "zestre" pentru mine și sora mea. Covorul oltenesc moștenit de la ea, stă în casa mea la loc de cinste pe perete, pentru că nu mă îndur să calc pe el.
În vremurile acelea, casele erau înfrumusețate de inventivitatea femeii din casă, și ca urmare aveau o personalitate unică. Și asta le făcea speciale. Îndemânarea aparte, era însă că bunicile noastre reparau și mențineau în stare de funcționare tot ce aveau. Îndemânarea asta din păcate s-a cam pierdut.
Mama mea este artistă cu andrelele. Când eram mici aveam cele mai fantastice pardesie tricotate și, mai târziu, prin adolescență, modele de pulovere după cerințele noastre.
Eu am avut o întâlnire foarte norocoasă cu croitoria. La 13 ani am descoperit mașina de cusut și am folosit toate orele de atelier din anul acela, ca să învăț să-mi coordonez mâinile cu picioarele. Adică să cos. Bunica paternă a înțeles destul de repede că pasiunea mea era serioasă și mi-a făcut cadou mașina ei de cusut, așa că în perioada liceului am progresat rapid, cosând extrem de multe haine.
35 de ani mai târziu, pasiunea mea este încă vie. După pauze mai lungi sau mai scurte și explorări de tot felul în domeniu, am revenit la haine. De data aceasta exclusiv pentru cei mici. Copiii au fost întotdeauna inspirația mea și continuă să mă transpună într-o lume mai bună. Mama este în continuare îndrăgostită de tricotat și desăvârșește cu mult entuziasm rochițe, gentuțe și veste tricotate pentru copii, dar și articole cu design special pentru femei. Bunica, în vârstă de 92 de ani, tricotează zilnic: pături mari și mici, veste, șosete și huse de perne și continuă să fie o sursă de inspirație pentru noi.
Aceasta este lumea noastră. Pentru noi încă vie și cât se poate de reală. E natural să trăim așa și ne încântă ceea ce facem, așa că am decis să împărtășim cu voi pasiunile noastre. De când lumea, femeile s-au îndeletnicit cu lucrul de mână, așa că o să ținem drumul acesta multă vreme de acum încolo. Sperăm că împreună cu voi.
Bunica maternă țesea, cosea și tricota ca majoritatea femeilor de pe vremea ei. Îmi aduc aminte războiul de țesut coborât din pod și montat în camera din față, și cadrul pentru plapumă, care ocupau aproape toată camera pe timpul iernii. Avem de toate făcute de bunica: pânză de casă, ștergare, lepedeie, fețe de masă, dantelă pentru perdele, șosete și veste de lână. Și, evident, plăpumi.
Bunica din partea tatălui era atrasă de cusăturile pe etamină: fețe de masă, fețe decorative de pernă și decoruri mărunte pentru casă care nu-și mai găsesc locul și nici logica în vremurile moderne. Ea s-a preocupat să facă "zestre" pentru mine și sora mea. Covorul oltenesc moștenit de la ea, stă în casa mea la loc de cinste pe perete, pentru că nu mă îndur să calc pe el.
În vremurile acelea, casele erau înfrumusețate de inventivitatea femeii din casă, și ca urmare aveau o personalitate unică. Și asta le făcea speciale. Îndemânarea aparte, era însă că bunicile noastre reparau și mențineau în stare de funcționare tot ce aveau. Îndemânarea asta din păcate s-a cam pierdut.
Mama mea este artistă cu andrelele. Când eram mici aveam cele mai fantastice pardesie tricotate și, mai târziu, prin adolescență, modele de pulovere după cerințele noastre.
Eu am avut o întâlnire foarte norocoasă cu croitoria. La 13 ani am descoperit mașina de cusut și am folosit toate orele de atelier din anul acela, ca să învăț să-mi coordonez mâinile cu picioarele. Adică să cos. Bunica paternă a înțeles destul de repede că pasiunea mea era serioasă și mi-a făcut cadou mașina ei de cusut, așa că în perioada liceului am progresat rapid, cosând extrem de multe haine.
35 de ani mai târziu, pasiunea mea este încă vie. După pauze mai lungi sau mai scurte și explorări de tot felul în domeniu, am revenit la haine. De data aceasta exclusiv pentru cei mici. Copiii au fost întotdeauna inspirația mea și continuă să mă transpună într-o lume mai bună. Mama este în continuare îndrăgostită de tricotat și desăvârșește cu mult entuziasm rochițe, gentuțe și veste tricotate pentru copii, dar și articole cu design special pentru femei. Bunica, în vârstă de 92 de ani, tricotează zilnic: pături mari și mici, veste, șosete și huse de perne și continuă să fie o sursă de inspirație pentru noi.
Aceasta este lumea noastră. Pentru noi încă vie și cât se poate de reală. E natural să trăim așa și ne încântă ceea ce facem, așa că am decis să împărtășim cu voi pasiunile noastre. De când lumea, femeile s-au îndeletnicit cu lucrul de mână, așa că o să ținem drumul acesta multă vreme de acum încolo. Sperăm că împreună cu voi.